luni, 2 noiembrie 2009

SUB IMPERIUL FRICII DE EŞEC

Cu siguranţă fiecare dintre noi am trăit în diferite momente de viaţă provocarea de a ne confrunta cu o situaţie nouă, cu o decizie ce trebuie luată, cu alegeri ce nu pot aştepta şi am simţit fiorul fricii care ni se strecoară pe sub piele. După priceperea fiecăruia, am făcut faţă acestei tensiuni fie cerând sprijinul apropiaţilor, divinităţii, şansei, fie am fugit fără să ştim că umbra fricii vine după noi şi ne va reaminti că există cu prima ocazie. Din laşitate, neştiinţă, slăbiciune sau neîncredere, nu am vrut să recunoaştem că frica de necunoscut ne ascunde groaza de eşec, de neacceptare, neapreciere, pierderea afecţiunii celor dragi sau a noastră faţă de propria persoană.
Luptând cu frica, nesiguranţa şi ezitarea noastră, am învăţat să ne face şabloane după care să ne ghidăm, îmbătându-ne cu iluzia că astfel vom evita haosul creat de nou. Ne-am oferit tipare şi acestea au devenit ziduri în jurul nostru iar noi nici nu ne-am dat seama. Temându-ne să nu greşim, ne-am sufocat creativitatea, am alungat bucuria explorării, ne-am căptuşit mintea cu gânduri negre cărora le-am spus cu tandreţe, gânduri realiste fără să avem curajul să admitem că ele ascund în spatele lor mai mult decât o părere obiectivă. Ascund scuzele sub forma unor minciuni dulci pe care să le inghiţim ca să ne adormim conştiinţa.
Aşa reusim să fugim de responsabilitatea de a accepta riscul eşecului ca opţiune posibilă şi probabilă pentru orice acţiune nouă pe care o întreprindem. Cu astfel de mentalităţi ne mascăm teama şi ne amăgim convingându-ne că nu facem decât să privim adevărul în ochi. Un adevăr din păcate extrem de laş care pentru a ne oferi protecţie ridică adevărate inchisori în care nu ne rămâne decât să ne consumăm existenţa sub imperiul fricii de eşec, uitând să recunoaştem că o experienţă nereuşită e mult mai valoroasă decât una netrăită. Singurele situaţii eşuate sunt cele neexperimentate! Numai gânduri bune! Aveţi grijă de voi!

Aniela MINU
Psiholog clinician - Psihoterapeut

Cabinet:
SIBIU Str. Banatului Nr. 16
e-mail: anielaminu@yahoo.com
http://anielaminu.blogspot.com/

Backup Blog: http://anielaminu.wordpress.com
Arhiva articole format PDF: în săptămînalul Sibiu 100%

Blogul Anielei, "Lumea dincolo de cuvinte", este actualizat de: scouts.ro Rugăm să ne semnalaţi eventualele greşeli (caractere eronate) din text, greşeli provenite din conversia automată cu E-Clean, pentru a le corecta prompt. Mulţumim.

Free Blogger Templates by Isnaini Dot Com and Bridal Dresses. Powered by Blogger